Despre mine

„Îmi place să spun că ceea ce sunt, ceea ce simt și ceea ce cred se
armonizează cu ceea ce fac. Muzica este conceptul care mă definește și mă
face să mă simt, de fiecare dată, specială; este ceea ce vreau să dăruiesc
celor ce mă ascultă și însumează crâmpeie de suflet, viață adolescentină
vibrantă și bucurie stoarsă-n versuri. Am știut, dintotdeauna, că între
mine și muzică este o legătură indestructibilă. Mi-am urmat visul, în
fiecare zi, cu pasiune și dăruire.”

Am marele noroc de a mă bucura de susținerea unor oameni care cred în mine și
care, totodată, îmi dau încredere în propriile forțe. Familia îmi este mereu aproape și
reprezintă, în ceea ce mă privește, piatra de temelie a creșterii și dezvoltării mele – atât
în plan personal, cât și profesional. Părinții și fratele meu îmi sunt mereu alături și mă
încurajează ori de câte ori simt că norii-mi apasă umerii prea mult. Pentru asta și pentru
toate sacrificiile pe care le-au făcut pentru mine, le mulțumesc și le sunt
recunoscătoare.

În cei 17 ani de viață am învățat să privesc dincolo de aparențe; am realizat,
printre altele, cât de important este să perseverezi și să lupți pentru visele tale și, nu în
ultimul rând, cât de important este să aduci celor din jurul tău lumină în privire și soare
în suflet. La urma urmei, asta îmi doresc să fac: să dăruiesc oamenilor fărâme de trăiri,
emoții și culoare prin muzică și versuri.

© Denisa Moga 2018
TaoMedia